Profitul net al Daimler, producătorul autovehiculelor Mercedes, a crescut anul trecut cu 28%, la 8,72 miliarde de euro, un nou record pentru grupul german, susținut de avansul veniturilor și vânzărilor, care au atins de asemenea noi maxime.
Veniturile au crescut cu 3%, la 118 miliarde de euro, în timp ce vânzările au urcat cu 7%, la 2,35 milioane de unități.
Grupul german a informat investitorii, joi, la prezentarea rezultatelor financiare pentru anul trecut, că se așteaptă la creștere „semnificativă” și în acest an.
„Daimler a încheiat 2013 cu niveluri record pentru numărul de autovehicule vândute, venituri, profit operațional și profit net. Grupul așteaptă din nou creștere în acest an”, se arată într-un comunicat al Daimler, citat de AFP.
Producătorul auto va propune majorarea dividendului plătit acționarilor, la 2,25 euro, de la 2,2 euro pentru anul anterior.
„2013 a fost un an pe care nu l-am început foarte bine, dar care s-a încheiat cu succes. Eforturile noastre au dat roade”, a declarat directorul general al Daimler, Dieter Zetsche.
Grupul se află în mijlocul unui program de doi ani pentru reducerea cheltuielilor cu 2 miliarde de euro la divizia de autoturisme. Programul vizează costuri mai mici pentru materiale, îmbunătățirea eficienței producției și creșterea flexibilității utilizării fondurilor. În 2013, Mercedes a reușit să economisească 800 de milioane de euro, a spus Zetsche, citat de Bloomberg.
Toate diviziile au contribuit la creșterea numărului de unități vândute, se arată în comunicatul Daimler. Astfel, Mercedes-Benz Cars a înregistrat un avans de 8%, la 1,57 milioane de autoturisme, vânzările Daimler Trucks au crescut cu 5%, la 484.211 unități, cele ale Mercedes-Benz Vans cu 7%, la 270.144 vehicule comerciale ușoare, iar cele ale Daimler Buses cu 5%, la 33.705 autobuze.